Contact

0725239855; (+4)0213051955 centrulariel.unibuc@gmail.com

În perioada 24 februarie - 12 martie 2025, organizăm înscrieri la toate cursurile de limbi străine care se regăsesc în prezentarea de pe site. 

Centrul Ariel organizează înscrieri de două ori pe an: în septembrie-octombrie și februarie-martie. În funcție de solicitări, se pot forma grupe și în afara perioadelor menționate anterior. Ne puteți contacta telefonic sau prin email pentru a fi înscriși pe o listă de așteptare, iar ulterior, vă informăm când/dacă vom organiza o nouă sesiune de înscrieri.

Cursurile se desfășoară atât fizic, cât și online, în funcție de opțiunile majorității cursanților.

 
Pentru înscriere, este necesar să completaţi un FORMULAR DE ÎNSCRIERE  pe care îl puteţi descărca aici şi să achitaţi taxa (fie integral, fie prima tranșă). Pe lângă completarea fişei menţionate anterior, înscrierile la toate modulele de nivel elementar, pre-mediu, mediu și avansat necesită rezolvarea unui test de plasare corespunzător nivelului dumneavoastră. Testul de plasare poate fi descărcat de pe site-ul nostru (secţiunea corespunzătoare limbii care vă interesează) sau, pentru a intra în posesia acestuia, puteţi trimite un email la adresa noastră [ centrulariel.unibuc@gmail.com ] solicitând un test corespunzător nivelului dumneavoastră  – elementar, pre-mediu, mediu sau avansat. Numărul minim de cursanţi necesar pentru formarea unei grupe standard este 7. În cazul în care, la finalul perioadei de înscrieri, nu s-a întrunit numărul minim de cursanți, există posibilitatea prelungirii perioadei de înscrieri cu o săptămână sau două, în funcţie de caz. Pentru grupele care au între 4 și 6 cursanți, taxele se recalculează în funcție de numărul cursanților înscriși.